Reacția BOR după ce pe locul viitoarei moschei au fost sfințite 100 de cruci

Reacția BOR după ce pe locul viitoarei moschei au fost sfințite 100 de cruci
Publicat: 16/09/2015, 17:49
Actualizat: 16/09/2015, 18:12

„Patriarhia Română își exprimă surprinderea și dezaprobă acțiunea organizată, fără aprobarea Arhiepiscopiei Bucureștilor, în seara zilei de 14 septembrie, pe terenul din București atribuit comunității musulmane, în care au fost implicați trei clerici cu statut necanonic: un preot pensionat din București, prezent acolo fără binecuvântarea Bisericii (care va fi cercetat pentru încălcarea regulamentelor bisericești), precum și doi monahi, unul exclus din obștea mănăstirii Petru Vodă, județul Neamț, iar celălalt, din județul Vaslui, fără apartenență canonică la o obște monahală. De altfel, cei doi monahi au participat și la protestele spontane din localitatea Pungești, județul Vaslui, în urmă cu doi ani”, se arată într-un comunicat.

Conducerea BOR mai spune că „acțiunea provocatoare organizată luni seara contravine disciplinei canonice a clerului Bisericii Ortodoxe și Legii Cultelor 489/2006 care stipulează că în România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de defăimare și învrăjbire religioasă, precum și ofensa publică adusă simbolurilor religioase”.

„Patriarhia Română își reiterează poziția fermă de respingere a oricărei forme de învrăjbire etnică și religioasă și îndeamnă la respect, înțelegere și toleranță față de cei de alt neam, cultură și credință.
De asemenea, reamintim că orice provocare poate avea drept consecință o inițiativă similară asupra unei comunități ortodoxe române minoritare din Europa sau din alte părți ale lumii unde se află români. Este ușor să provocăm conflicte, cu consecințe imprevizibile, dar e mai înțelept să le evităm, mai ales în contextul lumii de astăzi”, se mai spune în comunicat.

Peste 200 de persoane, conduse de trei preoți, a mers luni seară, purtând 100 de cruci, pe terenul alocat construcției unei moschei în Capitală, unde au asistat la o slujbă de sfințire a crucilor.

În luna august, mai multe persoane au adus, pe același teren, șapte purcei vii vopsiți cu roșu, galben și albastru, precum și două carcase de porci congelate, pe care le-au îngropat acolo, unul dintre inițiatorii acestei acțiuni arătând că „legea musulmană spune că dacă îngropi un porcușor pe locul unde se dorește constrcția unei moschei, aceasta nu se va mai construi”.

Guvernul a adoptat, în 27 mai, o hotărâre în care a prevăzut să ofere Muftiatului cultului musulmanilor un teren de peste 11.000 de metri pătrați în București, pe o perioadă de 49 de ani, pentru construirea unei moschei de mari dimensiuni, cu o capacitate de 2.000 de persoane. Terenul respectiv este situat lângă Centrul Expozițional Romexpo, iar valoarea sa ar fi estimată la patru milioane de euro.

Singura condiție pe care a impus-o Guvernul este ca lucrările de construcție a moscheii să înceapă în trei ani. Fondurile pentru construcție vor fi asigurate de către statul turc.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.297 de voturi peste...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum s-a fotografiat Iulia Vântur cu tatăl lui Salman Khan de ziua lui: ”M-a făcut...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor